Nouă conducere la Consiliul de Mediere

 

După doi ani de făcut nimic, în sfârșit președintele Consiliului de Mediere a fost schimbat.

În doi ani, medierea a ajuns de la nivel zero la nivel sub-zero:

- suntem plini de protocoale, dar nu facem medieri;

- am avut 10.000 mediatori pe liste acum un an, avem acum 1277, din care cel mult 400 activi;

- am primit email-uri prin care eram informați că suntem sancționați, am asistat la declarații belicoase ale membrilor CdM unii împotriva altora, am fost puși înapoi pe liste, am fost apoi iar suspendați...ce mai, un adevărat haos;

- am avut vizite inopinate ale președintelui CdM pentru pedepsirea revoltaților, după care am aflat că era vizită de curtoazie;

- am asistat la miștocăreli ieftine și mișelești pe conturile personale împotriva mediatorilor care chiar muncesc din greu să mențină profesia asta acolo unde îi e locul. Dar, deh, cu un mesaj de la mulți ani și un atac nedemn unii cred că se pot menține sus. No, că vine un moment în care căderea e dureroasă.

Grea moștenire: zeci de procese pierdute de CdM, conturile blocate cu executări silite, doua facțiuni evidente în rândul său, cu 8000 de oameni revoltați că nu s-a făcut nimic pentru ei și au fost dați aiurea afară din Tablou, publicat și acesta cu o întârziere de trei ani....suntem praf! Dar tare am sentimentul că vom renaște din cenușă și vom readuce medierea la nivelul para-judiciar pe care îl merită. Să sperăm că s-a terminat cu afacerile și afaceriștii și se face loc pentru profesioniști. Adevărații profesioniști.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Hocus-Pocus cu mediatorii

Se suspenda sanctionarea mediatorilor. Tot nelegal, insa.

Trei, Doamne, si toate trei