MODEL contestatie mediator sanctionat
Peste 3000 de mediatori au fost sanctionaţi nelegal de către Consiliul de mediere prin hotărârea nr. 126/25.08.2020, aşa cum am arătat ieri. Nu putem sta pasivi!
Mai mulţi colegi sunt revoltaţi de modul în care s-a procedat: comisiile de disciplină au fost constituite nelegal, procedura de sancţionare a fost ilegală, punere în executare a hotărârii a încălcat mai multe acte normative. Inclusiv în asociaţia în care îmi desfăşor activitatea patru membri au fost sancţionaţi şi li se impută în mod nelegal sume restante.
Ca urmare, am luat decizia să vin în ajutorul celor interesaţi, oferind modele ale actelor judiciare necesare pentru contestarea acestei hotărâri, pe baza celor scrise deja ieri de mine.
Consiliul de mediere, la pct. 5 din dispozitivul hotărârii de sancţionare, spune că cel nemulţumit o poate ataca la instanţa de contencios după parcurgerea procedurii prealabile. Aşa că am întocmit un model de PLÂNGERE PREALABILĂ care poate fi descărcat de AICI, completat de cei interesaţi şi trimis la Consiliul de mediere prin email la adresa: secretariat@cmediere.ro. Termenul de depunere este de 30 zile de la data când vi s-a comunicat hotărârea nr. 126.
Însă eu nu am găsit nici în Legea noastră (art. 41), nici în Statut (art. 33) obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, ci în legislaţie se indică doar instanţa competentă. De aceea, am întocmit şi un model de ACŢIUNE ÎN ANULARE care poate fi descărcat de AICI, completat de cei interesaţi şi trimis prin poştă cu scrisoare recomandată la curtea de apel din raza unde aveţi domiciliul, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004. Dacă aşteptaţi răspunsul la plângerea prealabilă, acesta trebuie să vă vină în 30 de zile; termenul de depunere a acţiunii la Curtea de apel este de 6 luni de la primirea răspunsului care vă nemulţumeşte sau, dacă nu aţi primit răspuns, în 6 luni de la expirarea a 30 de zile de când aţi formulat plângerea prealabilă. Dacă consideraţi, ca şi mine, că nu e necesară plângerea prealabilă, atunci puteţi introduce acţiunea direct la instanţă. Sau, şi mai bine, ca să nu aveţi dubii, trimiteţi în acelaşi timp ambele documente: plângerea prealabilă la Consiliul de medire şi acţiunea în anulare la Curtea de apel unde domiciliaţi.
Ţineţi-mă la curent cu demersurile voastre!
Mă găsiţi la https://www.facebook.com/gianinanicoleta.clop
Arhivă:
1. Medierea
- un proiect care trebuie resuscitat
2. Tabloul
mediatorilor – o veşnică necunoscută
3. Contest
hotărârea CM de păsuire a datornicilor
4. Mii
de mediatori sancționați ilegal într-o zi
Comentarii
Trimiteți un comentariu