Postări

CtEDO condamnă Rusia pentru încălcarea libertății de religie și credință

Imagine
  La data de 23 noiembrie 2021, CtEDO a condamnat Rusia, în  cauzele  conexate Centrul Krishna și Frolov, pentru instigarea la ură împotriva unui cult religios minoritar   și împiedicarea unor întruniri pașnice cu caracter religios. Prima cauză  privește Centrul Societăților pentru Conștiință Krishna, o organizație religioasă din Rusia. Pe site-ul oficial al prefecturii din regiunea Ulyanovsk a fost anunțat proiectul „Atenție: culte!” dezvoltat în colaborare cu Universitatea de Stat, care avea ca obiectiv „prevenirea activităților negative ale grupurilor religioase distructive din regiune”. În cadrul proiectului au avut loc conferințe la care au participat organizațiile de tineret, reprezentanți ai confesiunilor „tradiționale”, autorități, profesori și cetățeni; a avut loc un seminar cu tema „Efecte negative ale cultelor asupra minților copiilor și tinerilor” în cadrul cărora s-au înmânat cadrelor didactice pamflete, afișe și broșuri care urmau să fie distribuit...

CtEDO condamnă Estonia pentru încălcarea dreptului la viața privată a unui avocat

Imagine
La data de 16 noiembrie 2021, CtEDO a condamnat Estonia în cauza  Särgava  pentru încălcarea art. 8 din CEDO, din cauza lipsei unor garanții procedurale suficiente pentru protejarea datelor în timpul confiscării și examinării ulterioare a laptopului și telefonului mobil al unui avocat. Un avocat din Estonia, membru în consiliul de administrație al unor societăți urmărite pentru activități de crimă organizată, a fost percheziționat de autorități și i s-au ridicat telefonul mobil și laptopul, ale căror conținuturi au fost copiate de poliție pe un hard disk extern. El a cerut restituirea bunurilor pe motiv că aparțineau firmei sale de avocatură și erau utilizate pentru prestarea de servicii juridice. Cererea i-a fost respinsă. CtEDO a reținut că CEDO nu interzice ca avocații să fie supuși unor constrângeri când există dovezi credibile privind participarea lor la o infracțiune sau pentru combaterea anumitor practici nelegale. Dar este esențial să se prevadă un cadru strict pentru ...

CtEDO: anchetă ineficientă în Moldova pentru viol asupra unui minor

Imagine
  Marți, 26 octombrie 2021, CtEDO a condamnat Republica Moldova în  cauza A.P  pentru încălcarea art. 3 din CEDO cu privire la investigarea ineficientă de către autorități a acuzațiilor de viol și agresiune sexuală comise de un copil în vârstă de doisprezece ani asupra unui copil de cinci ani.  În octombrie 2006, un băiat în vârstă de 5 ani a fost violat și abuzat sexual de către un alt băiat în vârsta de 12 ani. După ce s-a aflat despre agresiune în comunitate, victima a fost bătută şi insultată de un alt copil. Potrivit unui raport de evaluare psihologică întocmit de o asociaţie specializată în septembrie 2010, victima suferea de tulburări în sfera emoțională, cognitivă și comportamentală cauzate de abuzul sexual consumat și de abuzul fizic și psihic în curs. Mama victimei a formulat mai multe plângeri şi contestații, arătând în special faptul că raportul psihologic din septembrie 2010 nu fusese luat în considerare. Toate i-au fost respinse. CtEDO constată că, în c...

CtCEO: Slovacia vinovată de încălcarea libertății de exprimare a unui jurnalist

Imagine
  La 23 septembrie 2021, în  cauza  Ringier Axel Springer Slovakia c. Slovaciei, CtEDO a decis că s-a încălcat art. 10 din CEDO cu privire la libertatea de exprimare în cazul unei edituri care a fost amendată pentru difuzarea unor declarații privind consumul său de droguri de către o celebritate. În anul 2012 o societate multimedia a furnizat un interviu cu un cunoscut cântăreț slovac care a spus că este recunoscător pentru „buruienile verzi inspiraționale”. Societatea a fost amendată de Consiliul Audiovizualului pe motiv că unul dintre jurnaliștii săi ar fi minimalizat sau justificat declarațiile făcute de vedetă, cu privire la marijuana și a încălcat interdicția de promovare a consumului de droguri. Societatea multimedia a contestat în justiția slovacă, dar a pierdut și apoi s-a adresat Curții de la Strasbourg. CtEDO reține faptul că, în virtutea funcției esențiale pe care presa o îndeplinește într-o democrație, articolul 10 din  CEDO  oferă jurnaliștilor...
Imagine
 D ata de 4 mai a fost declarată „Ziua Națională a Mediatorului” prin   Hotărârea nr. 272/2012  de către Consiliul de Mediere.  Medierea este o formă ieftină, rapidă și convenabilă prin care se poate pune capăt unui conflict ivit între două sau mai multe persoane. Ea este o formă alternativă la judecata în instanță, care poate interveni fie anterior, fie în timpul desfășurării unui proces judiciar. Este reglementată prin Legea nr. 192/2006 . Disputa dintre cetățeni sau dintre aceștia și companii sau instituții se soluționează în fața și prin intermedierea unui mediator . Această persoană, care nu este neapărat jurist, este autorizată de Consiliul de Mediere să practice profesia de mediator. Ea nu este implicată personal în conflict și este plătită de ambele părți. Acum sunt 1268 de mediatori activi în România, potrivit Tabloului mediatorilor . 

Nouă conducere la Consiliul de Mediere

Imagine
  După doi ani de făcut nimic, în sfârșit președintele Consiliului de Mediere a fost schimbat . În doi ani, medierea a ajuns de la nivel zero la nivel sub-zero: - suntem plini de protocoale, dar nu facem medieri; - am avut 10.000 mediatori pe liste acum un an, avem acum 1277, din care cel mult 400 activi; - am primit email-uri prin care eram informați că suntem sancționați, am asistat la declarații belicoase ale membrilor CdM unii împotriva altora, am fost puși înapoi pe liste, am fost apoi iar suspendați...ce mai, un adevărat haos; - am avut vizite inopinate ale președintelui CdM pentru pedepsirea revoltaților, după care am aflat că era vizită de curtoazie; - am asistat la miștocăreli ieftine și mișelești pe conturile personale împotriva mediatorilor care chiar muncesc din greu să mențină profesia asta acolo unde îi e locul. Dar, deh, cu un mesaj de la mulți ani și un atac nedemn unii cred că se pot menține sus. No, că vine un moment în care căderea e dureroasă. Grea moștenire: ze...

Consiliul de mediere este obligat la transparenta

Imagine
  S tudiind legislația, pot indica astăzi dispozițiile care obligă Consiliul de mediere să comunice anumite informații despre activitatea sa, cele care permit mediatorilor să se intereseze de activitatea Consiliului și cele care descriu procedura aplicabilă în asemenea situații. 1. Medierea este o activitate de interes public (art. 4 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 ), iar Consiliul de mediere este un organism de interes public (art. 17 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 ). În mod evident, acest caracter permite o veghere din partea publicului în privința organizării și funcționării Consiliului. Dacă publicul are acest drept, cu atât mai mult au acest drept mediatorii, a căror carieră este manageriată de Consiliu. 2. Orice organism public, administrativ, este caracterizat de transparență. Principiul transparenței presupune că cei care sunt beneficiari ai activităților organismului public au dreptul de a obține informații, iar acesta are obligația corelativă de a pune la dispoziț...

Trei, Doamne, si toate trei

Imagine
În data de 30 sept 2020, Consiliul de mediere a adoptat mai multe hotărâri. Trei dintre ele au fost publicate pe 21 oct.2020. Una mai ciudată ca cealaltă. 1. Prin hotărârea nr 134/2020 se modifică hotărârea nr. 37/2020 cu privire la componența comisiei de disciplină pentru mediatorii restanțieri cu taxele pe anii 2017-2019. Anterior se stabilise că aceasta era alcătuită din trei membri ai Consiliului de mediere (președinte fiind cel responsabil de județul unde este mediatorul cercetat disciplinar) – practic erau atâtea comisii disciplinare câți responsabili cu județele. De acum, comisia va fi unică și va avea în componență un membru al Consiliului de mediere (și unul supleant) și doi mediatori (și unul supleant) aleși prin tragere la sorți de pe Tabloul mediatorilor. Eu am contestat hotărârea nr. 37/2020 pentru că nu există posibilitatea de a sancționa disciplinar mediatori pentru restanțe anterioare anului 2019, căci de abia atunci a apărut această abatere în Legea medierii. Mi ...

Se suspenda sanctionarea mediatorilor. Tot nelegal, insa.

Imagine
  Până acum câteva zile ne plângeam că nu cunoaștem hotărârile Consiliului de mediere, din moment ce acestea nu sunt publicate pe site, la rubrica special rezervată. Iată însă în ultimele două săptămâni Consiliul a publicat trei hotărâri din acest an. După calculele mele, dacă în fiecare zi s-ar publica câte una din cele 13.000 de hotărâri adoptate până acum, ar trebui peste 30 de ani să le vedem pe site pe toate.  Astăzi s-a publicat o hotărâre de lunea trecută: prin hotărârea nr. 133 din 21.09.2020 s-a decis suspendarea efectelor Hotărârii nr. 126/25.08.2020 a Consiliului de Mediere prin care au fost sancționați 3.200 de mediatori. Hotărârea nr. 133/2020 este nemotivată, preambulul său făcând trimitere la un proces-verbal care nu face parte din hotărâre și nu există, din moment ce nu este public. Ea este nelegală din trei puncte de vedere: a. La data suspendării, actului administrativ era deja executat. Astfel, în noaptea de 17/18 septembrie 2020 toți cei 3.200 de...

D.U.P.A 13 ani: alta hotarare de sancţionare a mediatorilor pe care o contest

Imagine
  Azi, 28 sept 2020, a fost publicată de Consiliul de mediere hotărârea nr. 37/24.02.2020 . Existenţa ei a fost ascunsă tuturor mediatorilor din ţară timp de 8 luni, deşi Consiliul are obligaţia publicării tuturor hotărârilor adoptate, aşa cum arată dispoziţiile a rt. 7 alin. (2) din  Codul de etică al membrilor Consiliului de mediere  (aprobat ca anexa 9 la Regulamentul CM)   –   Consiliul va comunica oficial deciziile şi hotărârile sale prin publicarea pe site-ul propriu a hotărârilor adoptate. Nefiind publicată această hotărâre, ea nu a ajuns la mediatori care au obligaţia să o cunoască şi să o respecte, conform art. 29 alin. (1) din  Statutul profesiei de mediator ,  – m ediatorul are obligaţia de a cunoaşte şi respecta,  printre altele ,  hotărârile Consiliului de mediere,  şi pct.  3.1 din  Codul de etică al mediatorilor   (aprobat ca anexa 8 la Regulamentul Consiliului de mediere) – în exercitarea profesiei, ...

DUPA 13 ani: activitatea CPMJ-urilor

Imagine
  Corpurile Profesionale ale Mediatorilor din Județ s-au înființat în anul 2015, o dată cu noul  Statut al mediatorului . Desigur, nelegal, pentru că ele au fost consacrate în Legea noastră de abia în luna  iulie 2019 . Mai sunt și alte forme de organizare a acestei profesii – reprezentanții de pe lângă curțile de apel, conferințele naționale etc. Intenția a fost bună: delegarea atribuțiilor Consiliul de Mediere  –  o instituție mamut și dovedită ca ineficientă  –  către structurile teritoriale. În realitate, s-au creat doar normele, nu și pârghiile. Dar în postarea de azi vreau să mă refer la transparență. Conform art. 28 pct. 36 din Statutul profesiei de mediator orice mediator are dreptul „ să participe la ședințele organelor de conducere a C.P.M.J. din care face parte ”. De asemenea, potrivit art. 71 alin. (2)  „ La ședințele organelor de conducere a C.P.M.J. poate participa (...) orice membru al C.P.M.J. cu drept de exercitare a profesiei...